Achizitiile unui lup tanar din PSD. Cui si pentru ce a dat bani publici primarita Craiovei, Lia Olguta Vasilescu

de Redactia     HotNews.ro - Freedom House
Miercuri, 15 octombrie 2014, 16:50 Achizitii | Stiri

Lia Olguta Vasilescu
Foto: Agerpres
In cei doi ani de mandat la Primaria Craiova, Lia Olguta Vasilescu a cheltuit peste 80 de milioane de euro (fara TVA). In mare parte, banii au provenit din surse europene si au fost directionati catre santierele publice din oras. Craiovenii vor avea un Aqua park, o sala multifunctionala si o parcare subterana. Centrul istoric va fi reabilitat, la fel si cladirile Colegiului Carol si Teatrului liric, unele strazi si scoli. Linia de tramvai va fi, de asemenea, refacuta. Olguta Vasilescu se pregateste si sa reabiliteze termic blocurile din oras si a cumparat deja 50 de autobuze noi. Cine face lucrarile si ia banii?

  • O analiza HotNews.ro-Freedom House privind achizitiile primaritei Craiovei, Olguta Vasilescu, are raspunsul: firme cu legaturi de partid, chiar sponsori oficiali ai PSD, companii ale unor milionari anchetati de DIICOT si DNA, firme ale sotilor unor judecatoare si procuroare.


TOP TEN achizitii Olguta Vasilescu

Nota: Preturile sunt fara TVA.


1.    Peste 15 de milioane de euro pentru un Aqua park – unei firme ‘pedeliste’ cu contracte de zeci de milioane de euro cu primariile pesediste. Vezi mai jos care sunt acestea. Alte 6,5 milioane de euro pentru locuri de joaca au mers catre mituitorul lui Apostu, fostul primar PDL al Clujului.

2.    11 milioane de euro -  fonduri europene – pentru o parcare subterana in centrul orasului. Banii merg catre un milionar local anchetat penal de DIICOT pentru spalare de bani.

3.    Autobuze de 10 milioane de euro de la o firma care a livrat microbuze scolare Guvernului. Vezi in text despre cine e vorba.

4.    9 milioane de euro - fonduri europene - unui consortiu condus de Tel Drum, firma de casa a CJ Teleorman, fieful vicepremierului Liviu Dragnea. O bucata ajunge si la o firma controlata de fratii Ciocan. Unul este deputat PSD de Olt si sponsor al partidului. Vezi in text cati ani de inchisoare a primit celalalt frate lui si cine sunt ceilalti parteneri din afacere.

5.    8 milioane de euro - bani europeni - pentru reabilitarea liniei de tramvai din oras merg la finantatorul echipei de fotbal a Primariei si catre un milionar cu relatii in PSD. Vezi mai jos afacerile acestuia cu Ionut Costea, cumnatul lui Mircea Geoana si cu finii fostului senator PSD condamnat pentru coruptie, Catalin Voicu.

6.    5 milioane de euro unei firme anchetate de DNA. Afaceri cu sefii din CJ Dolj, cercetati pentru coruptie.

7.    2 milioane de euro - fonduri europene - pentru fluidizarea traficului merg catre un lider UNPR, partid aflat in alianta cu PSD. UTI Grup, acuzata ca a dat spaga pentru contracte.

8.    370 de mii de euro - alimente pentru saraci si de la firma unui milionar local casatorit cu o judecatoare si acuzat de Corpul de control al premierului ca a capusat CE Oltenia.

9.    175 de mii de euro pentru proiectarea anveloparii blocurilor merg la firma unei foste directoare ANL condamnate pentru coruptie.

10.    150 de mii de euro unei firme care a sponsorizat PSD Constanta, fieful baronului urmarit international, Nicusor Constantinescu. Vezi in text cum afacerile duc la celebra grupare Catalin Voicu-Mitica Iliescu.

Si nu e tot. Vezi si achizitiile de la o firma in care este implicat sotul fost politist al unei procuroare sefe de la Parchetul Curtii de apel Craiova. Alti bani au mers la o firma care a castigat 11 milioane de euro pentru proiectare de la primaria Sectorului 3, condusa de un alt lup tânar al PSD, Robert Negoita.



Cine e Olguta, primarita Craiovei

Lia Olguta Vasilescu este la primul mandat in fruntea primariei Craiova. Ea a castigat alegerile locale din iunie 2012 pe valul nemultumirii populare acute fata de taierile salariale impuse de guvernarea Basescu-Boc. Este vicepresedinte al PSD si presedinte al organizatiei municipale PSD Craiova. A venit in PSD in 2007 de la PRM. Primarita se mandreste ca la 17 ani, in 1991, se numara printre fondatorii PRM.

Averea primaritei

Potrivit ultimei declaratii de avere, Olguta Vasilescu are 14 terenuri intravilane si forestiere in Moeciu, judetul Brasov, mostenite de sotul ei Ovidiu Wlassopol. Olguta Vasilescu a mai declarat o garsoniera in Bucuresti, o masina, conturi de aproape 400 de mii de lei si peste 16 mii de euro. In 2013, si-a vandut casa din Craiova cu 160 de mii de euro si, in august acest an, un apartament din Bucuresti cu 85 de mii de euro.

Sotul, angajat la ASF


Primarita a declarat un salariu lunar de 4000 de lei in vreme ce sotul ei castiga peste 16 mii de lei pe luna de la Autoritatea de supraveghere financiara. Ovidiu Wlassopol a fost jurnalist si acum este angajat consilier la Comisia nationala a valorilor mobiliare din cadrul ASF.

Unul dintre cei mai vehementi critici ai ANI si DNA


Fosta senatoare PSD, acum primar al Craiovei, numea Agentia nationala de integritate drept ‘padocul de catei al lui Basescu’, iar pe seful institutiei ‘prost’. “Sunteti doar niste penibili!" – se adresa senatoarea celor de la ANI. Detalii aici.

Despre sefii DNA Morar si Kovesi: ‘executantii lui Basescu’. Detalii aici:

A somat DNA sa ii spuna daca o vizeaza intr-un dosar penal

In vara, dupa ce presedintele Traian Basescu a refuzat numirea deputatului PSD Claudiu Manda la portofoliul Bugetului, iar jurnalistul Ion Cristoiu a scris un editorial despre ea, pe care il puteti gasi aici.

Olguta Vasilescu s-a simtit “vânată” si a reactionat pe blogul personal:

“O rog public pe doamna Laura Codruta Kovesi sa imi raspunda la cateva intrebari. Exista vreun dosar deschis de DNA pe numele Lia Olguta Vasilescu? Daca da, de ce nu am fost niciodata chemata pana acum sa dau declaratii?", intreba in august primarita Craiovei. Ea anuntat ca nu ii este teama de DNA pentru ca: "TOATE licitatiile organizate la Craiova au fost contestate si am castigat in instanta deoarece procedura a fost corecta". Detalii aici.

Olguta: ‘Baietii de la SRI, niste prosti’


In septembrie 2013, Olguta Vasilescu a reclamat ca este filata de SRI. Ea a sustinut ca o masina cu tehnica de interceptare a serviciului a fost deconspirata si ridicata de subalternii ei chiar din fata Primariei. Detalii aici.

A comentat deciziile Justitiei

Nici magistratii care i-au condamnat pe Relu Fenechiu si Dan Voiculescu nu au scapat tirului fostei peremiste. “Pe cine a omorât Voiculescu de a luat 10 ani?’ – comenta primarita imediat dupa arestarea mogulului de la Antena 3. Detalii aici.

--------------------------------------------------------------------------------------

1. 15 milioane de euro pentru o firma portocalie care s-a reorientat rapid. Acum, are contracte de zeci de milioane de euro cu administratiile PSD

6 februarie 2013: Primaria Craiova a atribuit prin licitatie un contract de aproape 15 milioane de euro pentru constructia unui Water Park. Castigatoare a fost desemnata compania Delta Antepriza de Constructii si Montaj 93 SRL.

Afaceri cu pedelistii

Delta ACM 93 este detinuta de omul de afaceri Florea Diaconu. Compania a fost asociata in presa cu PDL, cand partidul era la guvernare. Potrivit EVZ, Florea Diaconu a fost partener de afaceri cu Silviu Prigoană. Acelasi ziar mentiona ca Ionel Pirpiliu, fratele fostului deputat PDL, Stefan Pirpiliu, a fost in conducerea firmei de constructii.

Acum, cu pesedistii

In ultimii ani insa, Delta ACM a castigat contracte si cu administratiile PSD. In noiembrie 2011, o asociere de firme avand ca lider compania Delta ACM a incheiat un contract de aproape 27 de milioane de euro cu Administratia Străzilor din Primăria Capitalei condusa de Sorin Oprescu. Contractul viza livrarea si montarea în următorii patru ani de coşuri de gunoi, bănci, ghivece de flori, stâlpi de iluminat si de protectie, suporturi pentru biciclete, bariere şi limitatoare de viteză.

Contract urias cu primaria Ploiesti, dezvaluit de HotNews.ro


Anul trecut, Delta ACM a reusit sa puna mana pe un contract record - 100 de milioane de euro - cu primaria Ploiesti condusa de pesedistul Iulian Badescu. Hotnews a dezvaluit anul trecut detalii despre acest contract (acord-cadru pe 5 ani) pentru asfaltarea si intretinerea strazilor si montarea de mobilier urban. Desi contractul nu a fost publicat in SEAP (sistemul electonic de achizitii publice), HotNews.ro a aratat cum pretul unei singure banci a ajuns la 2300 de lei.

6,5 milioane de euro pentru unul dintre mituitorii lui Apostu, fostul primar PDL al Clujului

11 decembrie 2013:
Primaria Craiova a atribuit prin licitatie un contract (acord-cadru pe 4 ani) de peste 6,5 milioane de euro pentru achizitia unor echipamente pentru locuri de joaca. Doar oferta firmei castigatoare a fost declarata admisibila dintre cele 3 depuse.

Contractul a fost atribuit catre firma King Industrial Enterprises din Bucuresti. Compania apartine unor cetateni turci, printre care si Mustafa Bekar si Tamer Atalay.

I-a dat spaga fostului primar al Clujului


Numele lui Mustafa Bekar apare in dosarul de coruptie al fostului primar din Cluj, Sorin Apostu, condamnat definitv la 4 ani si sase luni de inchisoare.  Potrivit probelor din dosar, Bekar i-a cumparat lui Apostu un bilet de avion Bucuresti-Targu Mures, i-a platit cazarea la un hotel din Bucuresti si a achitat nota de plata pentru hainele cumparate de Monica Apostu, sotia primarului, la un mall din Cluj-Napoca. Primarul a primit mita in schimbul incheierii unor contracte de asigurare a parcului auto al regiilor subordonate Consiliului local Cluj. Detalii aici.

24 de mii de euro pentru o firma asociata cu Delta ACM si King Industrial

12 septembrie 2014: Primaria Craiova a atribuit prin incredintare directa un contract de aproape 24 de mii de euro pentru intretinerea iluminatului public din oras pe o perioada de 6 luni.

Contractul a fost atribuit catre firma Total Strada din Bucuresti. Potrivit datelor de la Registrul Comertului, actionarii firmei sunt Zoltan Toth si Raluca-Anca Stefan, iar administrator este Bogdan Dorin Stefan.

Firma a facut parte din asocierea Delta ACM 93 - King Industrial Enterprises - Total Strada SRL - AA Marketing& Management care, in noiembrie 2011, a incheiat contractul de 27 de milioane de euro cu Administratia Străzilor din cadrul Primăriei Capitalei.

Firma AA Marketing&Management este deţinută de Florina Mihaela Gruia, fosta soţie a avocatului Doru Boştină.

---------------------------------------------------------------------------------------------

Peste 13 milioane de euro pentru reabilitarea Centrului istoric din oras si lucrari suplimentare la Centrul multifunctional Craiova

19 noiembrie 2012:  Primul contract atribuit de primarita instalata in urma alegerilor din iunie 2012 a fost un act aditional pentru lucrari suplimentare la ‘Centrul Multifunctional Craiova’. Centrul se doreste a fi un fel de sala Romexpo a Baniei. Contractul de aproape 700 de mii de euro a fost scos la licitatie. Numai o companie s-a inscris in cursa, fiind desemnata castigatoare. Este vorba de firma Recon din Craiova.

19 septembrie 2013: Asocierea de firme Recon (lider) - Rabmer Romania - TCIF SA castiga un contract de aproape 12 milioane de euro pentru reabilitarea Centrul istoric din Craiova. Contractul a fost acordat prin licitatie, la care s-au inscris opt companii, insa doar oferta firmei castigatoare a fost declarata admisibila. Proiectul este finantat cu fonduri europene.

15 iulie 2014: Recon castiga un nou contract cu Primaria Craiova de aproape 850 de mii de euro – fonduri europene - pentru constructia canalizarii in Centrul istoric din Craiova. Atribuirea contractului s-a facut prin incredintare directa. Primaria a invocat ca lucrarile pot fi furnizate numai de un anumit ofertant, din motive tehnice. Criteriul de atribuire ar fi fost pretul cel mai scazut, desi a fost o singura oferta. Contractul a fost atribuit catre asocierea Recon  - Sekisui SPR Romania - TCIF SA.

Lia Olguta Vasilescu si Marian Petcu
Foto: dolj.radicalonline.info
Actionarii Recon Craiova sunt Marian Petcu - director general, George Petcu şi Constantin Petcu. Compania a castigat contracte cu primaria Craiova si pe vremea fostului primar PDL, Antonie Solomon. Recon a castigat si contractul de 19 milioane euro pentru constructia Centrului multifunctional. 




---------------------------------------------------------------------------------------

2. 11 milioane de euro din fonduri europene pentru un milionar local anchetat penal de DIICOT pentru spalare de bani

6 martie 2014: Primaria Craiova a atribuit un contract de aproape 11 milioane de euro – bani europeni - pentru amenajarea unei parcari subterane de 600 de locuri in zona Teatrului National din oras. Atribuirea contractului s-a facut prin licitatie deschisa. Criteriile de selectie au fost – potrivit Primariei Craiova - oferta cea mai avantajoasa dpdv economic si respectarea caietului de sarcini. 

Diferenta mare intre valoarea estimata a contractului si cea finala


Valoarea initiala estimata a contractului a fost de peste 14,5 milioane de euro. Diferenta intre valoarea estimata si cea finala a contractului este de 3,5 milioane de euro. Specialistii in achizitii publice spun ca diferentele mari dintre valorile estimate si cele finale ale contractelor reprezinta un indicator de frauda.

Liviu Cioana
Foto: Forbes Romania
Contractul a fost atribuit catre asocierea de firme Mitliv Exim – Polystart - Habau Constructii prin lider de asociere Mitliv Exim. Firma Mitliv Exim apartine milionarului local Liviu Ion Cioana. Potrivit topului realizat in 2011 de revista Forbes Romania, Liviu Cioana avea o avere estimata la 13-14 milioane de euro.

Cioana este anchetat penal pentru spalare de bani intr-un dosar al DIICOT Craiova cu prejudiciu de 2 milioane de euro. Firma lui Cioana, Mitliv, este urmarita penal. Detalii aici si aici .

-------------------------------------------------------------------------------------------
3. Olguta Vasilescu a cumparat autobuze de 10 milioane de euro de la  firma care a livrat microbuze scolare Guvernului. Patronul, partener cu omul lui Tiriac si al lui Rus, ministrul transporturilor

27 iunie 2014: Primaria Craiova a atribuit un contract (acord-cadru pe 4 ani) de aproape 10 milioane de euro pentru achizitionarea a 50 de autobuze.

Licitatie cu un singur participant


Atribuirea contractului s-a facut prin licitatie la care a participat doar firma castigatoare. Primaria Craiova a sustinut in anuntul de atribuire publicat pe site-ul guvernamental www.e-licitatie.ro ca a ales ‘oferta cea mai avantajoasa dpdv economic’, care a respectat criteriile din caietul de sarcini. Diferenta intre valoarea estimata si cea finala a contractului este de 280 de mii de euro.

Firma mica, cu relatii

Daniel Ciolan, patronul IAC Management
Foto: Tir Magazin
Contractul a fost atribuit firmei IAC Management din Bucuresti, dealerul constructorului polonez de autobuze Solaris. Potrivit datelor de la Ministerul Finantelor, IAC Management este o firma cu 8 angajati avand ca domeniu de activitate ‘consultanta pentru afaceri si management ‘. In 2012, firma a declarat o cifra de afaceri de sub un million de lei si profit zero, ca apoi, un an mai tarziu, sa raporteze o cifra de afaceri de peste 35 de milioane de lei si profit de peste 100 de mii de lei. Firma apartine Mihaelei si lui Eugen Daniel Ciolan.

Licitatie indelung disputata

Initial, la licitatie a participat si Evobus, dealerul Mercedes in Romania. Dupa ce asocierea dintre Solaris Bus&Coach si IAC Management a fost  desemnata castigatoare, Evobus a facut plangere la Consiliul de solutionare a contestatiilor. Dealerul Mercedes a reclamat punctajul mare acordat in caietul de sarcini unor caracteristici tehnice care il dezavantajau si il avantajau, in schimb, pe competitor. De exemplu, punctajul mare acordat pentru caroserii din aluminiu şi din inox fata de cele din otel carbon. Pe 28 februarie, CNSC a anulat licitatia, dar Primaria a atacat la Curtea de apel Craiova, a castigat si a reluat licitatia. De aceasta data, s-a prezentat doar IAC Management, care a si castigat. 

“Asa cum anticipam, primaria a castigat in instanta contra functionarilor incompetenti de la CNSC (care au dat doua decizii care se bat cap in cap la aceeasi speta) si contra contestatarului de serviciu EVOBUS. Doar ca autobuzele craiovenilor au mai intarziat doua luni... Cineva ar trebui sa plateasca pentru prostie, fiindca 2 luni am stat cu banii blocati”, a scris pe Facebook, dupa decizia Curtii de apel, primarita Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu.

A livrat microbuze scolare Guvernului Ponta. Contractul, semnat cu ministerul lui Dragnea

La inceputul acestui an, firma IAC Management a castigat in asociere cu Union Motor Car Sales si contractul pentru livrarea a 600 de microbuze scolare Opel Trabus. Contractul a fost parafat cu Ministerul Dezvoltarii condus de vicepremierul Liviu Dragnea. Ziarul Gandul a scris pe larg despre acest contract.

Ciolan, partener cu omul lui Tiriac si a lui Ioan Rus, ministrul Transporturilor

Potrivit Gandul, Dan Ciolan de la IAC Management este asociat in firma Sky Parking Terminal (administreaza o parcare aflata chiar la iesirea din aeroportul Otopeni) cu Marius Pitigoi, fost angajat si partener de afaceri cu Ion Tiriac si Ioan Rus, actualul ministru al Transporturilor. Piţigoi, Rus si Tiriac au fost asociaţi în firme precum Autosincron, IT Transilvania Invest sau RMB Inter Auto.

Soferul a intarziat la o licitatie de 16 milioane de euro

La afacerea Microbuzul, fostii parteneri Tiriac si Pitigoi s-au asociat si au depus impreuna oferta Ford impotriva ofertei Opel depusa de Dan Ciolan de la IAC Management, partenerul lui Pitigoi din afacerea cu parcarea de la Otopeni. Licitatia pentru livrarea a 600 de microbuze de 16 milioane de euro a fost castigata de cei de la IAC Management dupa ce compania Tiriac Auto a fost descalificata pentru ca soferul a intarziat 3 minute cu plicul cu oferta, iar competitorii de la Radacini Motors (un alt dealer Opel) a avut o oferta cu 300 de lei mai scumpa pe microbuz.

Cine e partenerul lui Ciolan din afacerea Microbuzul

Asociatul firmei IAC Management din afacerea Microbuzul este dealerul Opel, Union Motors Car Sales, deţinut de magnatul israelian Shlomo Shmeltzer, un cetăţean israelian cu legături in România. El s-a născut în nordul Bucovinei şi este consulul onorific al României în Israel, la Consulatul onorific al României în Haifa şi nordul Israelului. Shmeltzer are afaceri in Israel in domeniul auto, al reparaţiilor navale, industriale si imobiliare. În România, el a mai fost interesat de preluarea reprezentanţei Subaru şi a şantierului naval militar din Mangalia.

---------------------------------------------------------------------------------------------

4.    9 milioane de euro din fonduri europene pentru un consortiu format din:

-    Tel Drum, o firma asociata numelui vicepremierului Dragnea

-    o firma controlata de un deputat PSD de Olt, sponsor al partidului si de fratele lui, condamnat la 8 ani de detentie pentru evaziune fiscala

-    o firma acuzata ca umfla preturile ca sa dea spagi la primari

-    un off-shore din Seychelles care a reabilitat blocurile din sectorul lui Marian Vanghelie

30 octombrie 2013: Primaria condusa de Olguta Vasilescu a incheiat un contract de aproape 9 milioane de euro – fonduri europene - pentru reabilitarea a trei strazi din Craiova.

Contractul a fost evaluat initial la 14 milioane de euro, cu 5 milioane de euro mai mult fata de valoarea finala. Potrivit specialistilor in achizitii publice, diferentele mari dintre valorile estimate si cele finale ale contractelor reprezinta un indicator de frauda.

Tel Drum, firma unor prieteni din facultate ai vicepremierului Liviu Dragnea

Castigatoare a fost declarata oferta unei asocieri de firme conduse de compania Tel Drum, considerata de presa firma de casa a Consiliului judetean Teleorman, fieful vicepremierului Liviu Dragnea. Apartine unor prieteni din facultate ai vicepremierului.

Istoria pe scurt a Tel Drum

Romaniacurata.ro a aratat ca Tel Drum a apartinut CJ Teleorman, dar a fost privatizata in 2001, la scurt timp dupa ce Dragnea a devenit presedintele Consiliului Judetean. Societatea a fost cumparata de Marian Fiscuci, prieten din copilarie al lui Liviu Dragnea. Acesta a vandut-o dupa numai cateva luni lui Mugurel Sorin Gheorghies si Liviu Lucian Dobrescu, fosti colegi de facultate cu Liviu Dragnea, la Politehnica. Tel Drum a devenit compania abonata la contractele administratiei locale din Teleorman. Evz nota la inceputul anului ca firma a castigat in 2013 nu mai putin de 75 de milioane euro. “Firma de casă a Consiliului Judeţean Teleorman, Tel Drum, a incheiat anul trecut 27 de contracte în valoare de 333 de milioane de lei. Jumătate din bani provin de la CJ Teleorman” au relatat jurnalistii de la EVZ.ro

Vezi aici istoria Tel Drum pe larg.

Tel Drum, asociata cu o firma campioana la contracte cu statul, acuzata ca umfla preturile ca sa dea spagi la primari

Alaturi de Tel Drum, din consortiul castigator mai fac parte companiile:  T Dancor Romconstruct -  Imob Lux Construct  – Garden Center Grup.

Garden Center Group apartine omului de afaceri Ionut Olteanu, supranumit de presa ‘parintele spatiilor verzi din Bucuresti’.

Curtea de Conturi: firma lui Olteanu umfla preturile

Gandul.info nota: ‘Olteanu si firmele sale – Eco Horticultura si Garden Center Grup - sunt binecunoscute prin contractele pentru toaletarea si amenajarea spatiilor verzi din Capitala, dar si din alte orase. Firma lui Olteanu a facut, in 2009, obiectul unui Control al Curtii de Conturi la ADP sector 1, care a constatat ca firma Eco Horticultura a umflat preturile.’

Firmele lui Ionut Olteanu au facut si dinozaurii si minerii din buxus ai lui Piedone, primarul PC al sectorului 4. In ianuarie 2012, Garden Center Group a castigat un contract pentru reconstructie forestiera la CJ Braila, condus de pesedistul Gheorghe Bunea Stancu.

Incognito Romania Libera: "Marim preturile, sa-i dam si primarului 10%"


O investigatie incognito “Romania Libera” a aratat ca reprezentantii firmei Eco Horticultura detinuta de Ionut Olteanu erau dispusi sa umfle preturile pentru produsele achizitionate de o primarie de sector, ba chiar au negociat cu reporterii comisionul primarului, care se cifreaza la 10% din valoarea contractului, in timp ce intermediarii afacerii ar fi urmat sa primeasca 15-20% din bani. Mama lui Ion Olteanu, Gica, le-a spus ziaristilor ca a facut intelegeri de acest gen cu “sute de primarii”. Puteti vedea investigatia incognito RL aici.

Un alt partner din afacere este o firma controlata de un deputat PSD de Olt si de fratele lui condamnat la 8 ani de detentie pentru evaziune fiscala

Deputatul PSD Dan Ciocan
Foto: cdep.ro
O alta firma din asocierea cu Tel Drum este T Dancor Romconstruct. Firma apartine fratilor Dan si Cornel Ciocan din judetul Olt. Dan Ciocan este deputat PSD de Olt.

De cand a devenit deputat in 2012, fostul consilier judetean, Dan Ciocan si-a sters din declaratiile de avere si interese orice referire la firma T Dancor Romconstruct. In 2011, el si-a declarat insa calitatea de administrator la aceasta firma, asa cum puteti vedea aici.

Potrivit jurnalistilor de la ziarul local Realitatea Oltului, firma T Dancor Romconstruct a fost cesionată de fratii Ciocan unui om de incredere, fostul lor angajat, Viorel Limbăşan. Potrivit acelorasi jurnalisti, fratii Ciocan sunt sustinatori ai actualului presedinte al CJ Olt, Paul Stanescu. Jurnalistii ii numesc pe fratii Ciocan sefii de facto ai judetului. Detalii aici.

Potrivit site-ului Autoritatii electorale permanente, Dan Ciocan a sponsorizat PSD in anul algerilor parlamentare 2012 cu 10 mii de lei, iar in 2013 cu aproape 20 de mii de lei. Detalii aici si aici.

Fratele deputatului, Cornel Ciocan, a fost condamnat de Tribunalul Bucuresti la 8 ani de detentie pentru evaziune fiscala intr-un dosar al DNA. Sentinta nu este insa definitiva. Urmatorul termen de judecata in apel la Curtea de apel Bucuresti va avea loc pe 23 octombrie.

Alt partener din afacere: un off-shore din Seychelles care a reabilitat blocurile din sectorul 5, condus de Marian Vanghelie

Potrivit unei anchete Digi24 pe care o puteti citi aici ultimul partener din asocierea cu Tel Drum, firma Imob Lux Construct este o companie detinuta de un off-shore din Seychelles. Reprezentantul firmei este Victor Tene, partener de afaceri cu Marin Dumitru, fondatorul firmei Imob Lux Construct. Firma a reabilitat blocurile din sectorul 5 al Capitalei condus de pesedistul Marian Vanghelie.

--------------------------------------------------------------------------------------------
5. Banii europeni pentru reabilitarea liniei de tramvai din oras merg la

- finantatorul echipei de fotbal a Primariei

- un milionar partener cu Ionut Costea, cumnatul lui Mircea Geoana si cu finii fostului senator PSD condamnat pentru coruptie, Catalin Voicu

28 decembrie 2012:
Primaria Craiova a acordat un contract de aproape 8 milioane de euro - fonduri europene - pentru modernizarea liniei de tramvai din oras. Contractul a fost impartit in două loturi si a fost acordat in urma unei licitatii publice. Primul lot de 2 milioane de euro a fost atribuit  Societatii de Constructii in Transporturi Bucuresti. Cel de al doilea lot de aproape 6 milioane de euro a fost atribuit fimei Mari-Vila Com din Bucuresti.

Societatea de Constructii in Transporturi Bucuresti are ca actionari urmatoarele companii: CCCF Drumuri si Poduri Timisoara - 29.45%, DO-ROM Beteiligungs GMBH - 36.88%, AVAS - 2.27%, actionari juridici 11% si alti actionari tip lista 19.66%. DO-ROM Beteiligungs este o companie din Austria. Potrivit portalului firmenabc.at , proprietarul ei este omul de afaceri Horia Simu-Schiopu. Detalii aici.

CCCF Drumuri si Poduri Timisoara este detinuta de catre DO-ROM Beteiligungs GMBH 85% si Adrian Andrici.

Cine este Horia Simu-Schiopu


Horia Schiopu Simu - 39 de ani, din Alba Iulia - detine, impreuna cu Horia Pitulea, compania Cuprom Bucuresti, singura companie producatoare de cupru din Romania. In urma cu cativa ani, printre administratorii societatii se numara si Ionut Costea, cumnatul fostului presedinte al PSD, Mircea Geoana. Detalii aici.

Milionar din topul Forbes


In 2011, Horia Simu era mentionat in topul Forbes Romania cu o avere de 8 milioane de euro.

Asociat cu finii fostului senator PSD Catalin Voicu, condamnat pentru coruptie


In noiembrie 2013, firma lui Horia Simu Schiopu, CCCF Drumuri si Poduri Timisoara (lider) in asociere cu Gecor SRL a castigat un contract de peste 3 milioane de euro pentru intretinerea pe timp de iarna a 6 loturi din autostrada Sibiu-Soimus. Potrivit Evz, ‘Geocor SRL din Calugareni, Giurgiu, a apartinut in 2004 mamei fostului senatorul PSD Catalin Voicu, Gherghina. Pe atunci avea 67 de ani. Peste trei ani, mama fostului sentor s-a retras din firma si a vandut actiunile sotilor Gheorghe si Ioana Cusa, finii lui Catalin Voicu.’ Catalin Voicu se afla in acest moment in penitenciar dupa ce a fost condamnat la 7 ani de detentie pentru coruptie.

Cine e celalalt actionar, Adrian Andrici

Adrian Andrici este principalul finantator al echipei de fotbal a Primariei, CS Universitatea Craiova. Presa a relatat ca Andrici detine City FM si ca a finantat revista Kamikaze. Andrici mai este cunoscut si drept unul dintre cei mai importanti jucatori pe bursa din Romania. In 2006, Andrici a fost amendat de CNVM pentru practici neregulamentare pe bursă.

Marin Mindrila, patronul Mari Vila si primarul Ploiestului, Iulian Badescu (PSD)
Foto: PSD
6 milioane de euro pentru o firma abonata la contracte cu primariile. Patronul, nemultumit de spagile piperate pentru contracte

Compania Mari-Vila Com este detinuta de Stela si Marin Mîndrila. Firma a beneficiat de contracte cu unele primarii PDL, iar in ultimii ani a castigat lucrari de la administratiile controlate de PSD.

Contracte cu Videanu si Apostu

INFORMATIE ACTUALIZATA: Mari Vila a derulat contracte cu primaria Capitalei in mandatul lui Adriean Videanu si, in 2011, a castigat licitatia pentru un contract de peste 27 de milioane de euro de la Primaria Cluj Napoca condusa atunci de Sorin Apostu (PDL), aflat acum in penitenciar. Contractul prevedea modernizarea liniilor de tramvai. Ulterior, MARI VILA a pierdut insa licitatia.

Contracte cu pesedistii

Tot in 2011, Mari Vila a derulat un contract de aproape 7 milioane de euro cu primaria Galati condusa de Dumitru Nicolae de la PSD. In 2013, compania s-a aflat in consortiul care a castigat un contract de aproape 7 milioane de euro pentru reabilitarea liniilor de tramvai din Ploiesti. Contractul a fost acordat de Primaria Ploiesti condusa de Iulian Badescu de la PSD. Tot in 2013, compania a castigat un contract de 10 milioane euro pentru inlocuirea sinelor de tramvai din Iasi, din nou o administratie locala condusa de PSD.

A acuzat valoarea ridicata a spagilor


Intr-un interviu acordat Jurnalului National in aprilie 2012, inainte de caderea Guvernului PDL, patronul firmei Mari Vila a acuzat 'parandaratul' piperat pe care firmele erau nevoite sa le dea ca sa obtina contracte:
'Domne, au innebunit de tot. S-a ajuns la 40%. Daca inainte erau 3-5 procente, acum s-a ajuns la 40%. Va dati seama ce insemna un 5% din 100 de milioane? Cinci milioane de euro… Iar azi se ajunge la 40-50 de milioane. Doar 20% este suma care se aloca pentru lucrari. E strigator la cer!' - a declarat patronul Mari Vila pentru Jurnalul National. Puteti citi tot interviul aici.

L-a reclamat pe pedelistul Negoita la CE

INFORMATIE ACTUALIZATA: Patronul Mari Vila, Marin Mindrila, l-a reclamat la Comisia Europeana pe fostul primar PDL al sectorului 3, Liviu Negoita, dupa ce, in 2009, a pierdut o licitatie de peste 110 de milioane de euro pentru lucrari de infrastructura in sector. Ca urmare a cercetarilor Comisiei Europene, Primaria a anulat contractul-cadru.

---------------------------------------------------------------------------------

6. 5 milioane de euro pentru o firma anchetata de DNA. Legaturi de afaceri care duc la sefii din CJ Dolj, cercetati pentru coruptie

12 august 2014: Primaria Craiova a atribuit un contract  de aproape 5 milioane de euro pentru renovarea unor imobile detinute de municipalitate si a unor scoli din oras. Contractul a fost atribuit prin licitatie catre firma Remex din Isalnita, judetul Dolj. Remex are doi acţionari, Sorin-Costin Ştefănescu din Craiova, cu 90% din acţiuni şi Lucia Deliu din Bucureşti.

Legaturi de afaceri cu sefii locali

Presa locala a scris că tatăl lui Sorin-Costin Ştefănescu este Dan Anton Ştefănescu, partener de afaceri cu Adrian Măjină, fiul Ilenei Măjină, sefa Serviciului Programe Europene din cadrul CJ Dolj.

Firma REMEX, anchetata de DNA


In 2012, firma Remex a castigat impreuna cu o firma inregistrata in Malta, Framegrip Construction Limited, un contract de 2,5 milioane de euro pentru renovarea Ambulatoriului Spitalului de urgenta Craiova. Contractul este anchetat de procurorii DNA care, la sfarsitul anului trecut, au inceput urmarirea penala pentru luare de mita si abuz in serviciu fata de presedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa si Ileana Majina, sefa de la Programe europene.

‘Ion Prioteasa şi Măjină Ileana, în înţelegere cu reprezentantul unei societăţi comerciale, au acţionat pentru promovarea intereselor respectivei societăţi, în detrimentul obiectivelor circumscrise proiectului „Reabilitare, modernizare şi echipare a ambulatoriului de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova”. Există indicii temeinice potrivit cărora, în schimbul favorizării societăţii respective, învinuita Ileana Măjină a convenit cu reprezentanţii firmei ca aceştia să achiziţioneze, la preţuri supraevaluate, materiale de construcţii necesare executării lucrărilor, de la anumiţi furnizori la care învinuita avea un interes’, se arata intr-un comunicat DNA din decembrie 2013.

----------------------------------------------------------------------------------------]

7. 2 milioane de euro din fonduri europene pentru fluidizarea traficului merg catre un lider UNPR. UTI Grup, acuzata ca a dat spaga pentru contracte
 

16 aprilie 2013:
Administratia condusa de Lia Olguta Vasilescu a atribuit un contract de peste 2 milioane de euro – fonduri europene - pentru un sistem de fluidizare a traficului din oras. Contractul a fost acordat prin licitatie. S-au inscris trei companii, insa numai oferta firmei castigatoare a fost declarata admisibila. Este vorba de UTI Grup.

Compania unui lider UNPR


UTI Grup este o firma din portofoliul omului de afaceri Tiberiu Urdareanu.

Tiberiu Urdareanu
Foto: AGERPRES
Cu o avere estimata la peste 100 milioane euro, Urdareanu este considerat drept unul dintre cei mai importanti jucatori din domeniul furnizarii de echipamente si servicii de facility management din Romania.  Urdareanu este presedintele Departamentului energie, resurse si politici industrale al UNPR, partidul infiintat de catre Gabriel Oprea, aflat in alianta cu PSD.

Reprezentantii UTI i-ar fi dat spaga lui Uioreanu

In dosarul in care presedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, a fost arestat, procurorii sustin ca un reprezentant al UTI l-a mituit pe oficial pentru a primi  contracte pe bani publici. Iata ce se retine in actul de acuzare:

  • ‘Horea Uioreanu a pretins, impreuna cu inculpatul Petran Ioan, consilier judetean, la data de 9 aprilie 2014, de la inculpatul Davidescu Gabriel Radu, director de dezvoltare al UTI Grup SA, suma de 20 de mii de euro (cate 10.000 euro pentru fiecare din cei doi reprezentanti ai Consiliului Judetean Cluj) pentru ca, in exercitarea atributiilor functiei, sa promoveze in cadrul CJ Cluj un proiect de hotarare si sa emita o Hotarare de Consiliu Judetean, prin care sa se aprobe, in favoarea societatii UTI Hotel & Parking SRL, in cadrul contractului de concesiune derulat cu CJ Cluj, realizarea unei parcari long term pentru 108 locuri in incinta Aeroportului International Avram Iancu Cluj Napoca. Din banii pretinsi, la data de 17 aprilie 2014, a primit efectiv 5 mii de euro.’
----------------------------------------------------------------------------------------

8. Alimente pentru saraci de la firma unui milionar local casatorit cu o judecatoare si acuzat de Corpul de control al premierului ca a capusat CE Oltenia

14 aprilie 2014:
Primaria Craiova a atribuit 5 contracte de aproape 370 de mii de euro pentru achizitia de ulei, faina, orez, zahar si malai pentru a fi distribuite oamenilor nevoiasi din oras.

Contractele au fost atribuite prin licitatie catre firmele Geocor Trade Impex din localitatea Varful cu dor, judetul Constanta, Succes Nic Com din Voluntari, Ilfov, Eco Trade din Alba Iulia, Matra din Scornicesti si Lin & Ema din Zlatna, judetul Alba.

Compania unui milionar casatorit cu o judecatoare din Gorj. Afaceristul, acuzat ca a capusat CE Oltenia
Firma Succes Nic din Voluntari apartine unuia dintre cei mai bogati oameni de afaceri din Gorj, Nicu Sarcina. Potrivit revistei Forbes, in 2011, Nicu Sarcina avea o avere estimata la 24-25 de milioane de euro.

Nicu Sarcina
Foto: Forbes Romania
Sarcina are afaceri in mai multe domenii, insa este cunoscut pentru lantul de magazine Succes si benzinăriile detinute în Gorj, Vâlcea şi Mehedinţi.

El detine si firma Trustul pentru Servicii cu Utilaje Diverse. Presa a sustinut ca Nicu Sarcina ar fi fost o interfata in afaceri a fostului premier Adrian Nastase si altor lideri PSD. Nicu Sarcina are insa alta varianta. El a declarat pentru adevarul.ro ca si-a caldit averea incepand de jos, de la culesul de zmeura:

„Erau zile când culegeam şi opt găleţi de zmeură. Mergeam apoi şi le vindeam în piaţă cu cana. Dădeam cana cu cinci lei, iar pe o găleată luam în total 125 de lei. În 1989 mi-am cumpărat prima maşină, un Aro 243 cu motor de Braşov. Eram cel mai fericit, pentru că nu mai trebuia să cobor de pe munte cu găleata în spinare“, a povestit Nicu Sarcina.

Sotia lui Nicu Sarcina este judecatoarea Laura Mihaela Sarcina de la Tribunalul Gorj.

Firmele lui Nicu Sarcina ar fi capusat CE Oltenia

Anul trecut, Corpul de control al premierului a sesizat DNA in legatura cu contractele incheiate de Complexul energetic Oltenia cu firmele lui Nicu Sarcina, Succes Nic si Trustul pentru Servicii cu Utilaje Diverse. Potrivit Corpului de control, intre 2010-2012, CE Oltenia a incheiat cu Succes Nic 26 de contracte de peste 9 milioane de euro, iar cu Trustul pentru Servicii cu Utilaje Diverse 84 contracte de aproape 33 de milioane de euro. Corpul de Control sustine ca valoarea contractelor a fost majorata ilegal cu peste 20% si fara aprobarea Ministerului Economiei.

Filmat in timp ce incerca sa dea mita

Nicu Sarcina a fost filmat in timp ce incerca sa ofere mita unui politist de la circulatie. Tentativa de dare de mita a avut loc chiar sub privirile sotiei judecatoare, Laura Mihaela Sarcina.

Vezi VIDEO aici

Parteneri cu un membru PC, fost PDL

O alta firma castigatoare a contractelor de livrare a alimentelor, Geocor Trade Impex, ii are ca asociati pe sotii Corina si Leonard Cristian Nedelcu. Ei au fost asociati cu fostul fotbalist la Farul si Steaua, Dragos Adrian Pitu.

Potrivit Ziua de Constanta, Nedelcu si Pitu sunt in continuare asociati in alte firme. Ei au fost parteneri de afaceri si cu Dumitru Learciu, fost director al Casei Judeţene de Sănătate Constanţa, în prezent director general la Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Constanţa. Learciu a parasit PDL in mai 2012 si a intrat in PC.

Firma Matra din Scornicesti apartine unui om de afaceri din judetul Olt, Lucian Petrache Ionescu, fost presedinte al PDL Scornicesti.

--------------------------------------------------------------------------------------

9. Banii pentru proiectarea anveloparii blocurilor merg la firma unei foste directoare ANL condamnate pentru coruptie

12 martie 2013:
Primaria Craiova a atribuit 6 contracte de peste 175 de mii de euro pentru proiectare in vederea reabilitarii termice a blocurilor din oras. Cele sase contracte au fost acordate prin licitatie publica. Doua contracte de peste 130 de mii de euro au fost castigate de Euro Building Ideea SRL. Alte patru contracte fiind castigate de asocierea de firme Kappa Architect&Engineers (lider) si K-Box Construction Design.

Firma fetei unei foste directoare ANL condamnate pentru frauda cu fonduri europene

Euro Building Ideea este detinuta de catre Andra Sorina Croitoru. In martie 2013, Gazeta de Sud-Est nota:

“Societatea care şi-a adjudecat lotul 6, Euro Building Ideea, are o istorie mai complicată. Iniţial, ea se numea Euro Building Pucioasa (Dâmboviţa) şi era patronată de Claudia Liliana Croitoru (Georgescu), fost director adjunct al Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe (ANL). Patroana a fost trimisă în judecată de procurorii DNA pentru falsificare de documente în scopul obţinerii de fonduri UE. În 2005, Euro Building a accesat fonduri europene în valoare de 300 de mii de euro pentru reabilitarea centrului de asistenţă pentru bătrâni din Pucioasa.

Claudia Liliana Croitoru (Georgescu) a fost trimisă în judecată în aprilie 2008, iar în martie 2012 a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de încercare de cinci ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de folosire şi prezentare de documente false şi inexacte, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Comunităţii Europene, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi înşelăciune. Între timp, societatea prin care s-au derulat fondurile UE s-a transformat în Euro Building Ideea SRL, acţiunile fiind cesionate către Andra Sorina Croitoru, fiica sa, de 27 de ani.“ Detali aici.

Kappa Architect&Engineers este detinuta de cetateanul grec Antonios Kapraras. Acesta mai detine compania Werland Estate. Pentru o perioada, acesta a fost coproprietarul Millenium Business Center.

--------------------------------------------------------------------------------

10. Bani pentru o firma care a sponsorizat PSD, asociata cu prietenii fostului sef al SPP, Gabi Naghi. Conexiunile duc la celebra grupare Catalin Voicu-Mitica Iliescu

11 noiembrie 2013: Primaria Craiova a cheltuit aproape 150 de mii de euro pentru un utilaj de intretinere a drumurilor pe timp de iarna.

Licitatie cu un singur participant


Contractul a fost acordat prin licitatie publica la care s-a prezentat o singura firma: Gradinariu Import Export  din Bucuresti. Compania este un client mai vechi al monitorizarilor de achizitii publice HotNews-Freedom House. Aceeasi firma a castigat contracte in fiefurile baronilor PSD, Nicusor Constantinescu de la Constanta si Adrian Duicu de la Mehedinti.

Sponsor PSD

În 2008, Gradinariu Import Export s-a aflat pe lista sponsorilor PSD Constanţa cu 10 mii de lei.

Sub-furnizor al Mira Telecom, alta firma de partid

Anul trecut, Gradinariu Import Export s-a asociat cu o companie bucuresteana, Mira Telecom, pentru a castiga un contract cu Consiliul Judetean Constanta pentru echipamente de interventie pe timp de iarna de aproape 1,3 milioane de euro. Potrivit presei centrale si locale, patronul Mira Telecom, Stelian Ilie, este prieten cu fostul sef al SPP, Gabi Naghi, pe vremea caruia firma a castigat contracte cu Serviciul de paza si protectie. Gabi Naghi a fost demis de la conducerea SPP prin decizie a CSAT pe 7 decembrie 2005. Acum, el este consilier general in Bucuresti din partea PSD si decan la Facultatea de drept a Universitatii Andrei Saguna din Constanta.

Fostul sef al Gabriel Naghi este considerat ca facand parte din gruparea Mitica Iliescu-Catalin Voicu. Generalul Dumitru Iliescu a fost seful SPP in primul mandat al presedintelui Ion Iliescu. Fostul general SPP si fost senator PSD Catalin Voicu se afla in acest moment in detentie dupa ce a fost condamnat in aprilie 2013 la 7 ani de inchisoare pentru coruptie. Despre gruparea Mitica Iliescu-Catalin Voicu-Gabriel Naghi a scris in detaliu pe blogul ei jurnalista Sorina Matei.

----------------------------------------------------------------------------

140 de mii de euro dati fara licitatie pentru achizitii de softuri si management sisteme informatice


Softuri de la firma unui sas din Sibiu milionar in euro

15 mai 2013: Primaria Craiova a acordat prin incredintare directa un contract de peste 50 de mii de euro pentru softuri. Primaria a motivat alegerea procedurii de negociere directa pentru ca “serviciile pot fi furnizate numai de un anumit ofertant, din motive tehnice.” Contractul a fost atribuit companiei Sobis Solutions din Arpasu de sus, judetu Sibiu.

21 noiembrie 2013: Aceeasi firma castiga un alt contract de 1800 de euro pentru achizitia unui soft pentru ,,autorizatii spargere stradala.”

Hans Martin Muelle
Foto: Formula AS
Firma apartine unui cetatean german Hans Martin Mueller, considerat unul dintre milionarii in euro din Sibiu. Mueller mai detine păstrăvăria Albota si fermele Cartisoara si Poenita din judetul Sibiu. In 2008, el a candidat la primaria Arpasu de jos din partea Forumului democrat al germanilor din Romania, condus pana de curand de actualul presedinte al PNL si candidat la presedintie, Klaus Iohannis. Administrator si director general al firmei este Gheorghe Silvian Sorici, consilier local la Cisnadie din partea PNL. Sorici este presedintele PNL Cisnadie. Pana in 2012, el a fost la PDL.

Bani unei firme care a facut afaceri cu primaria Sibiului si ANCOM

15 mai 2013: Primaria Craiova a cumparat prin negociere directa serviciile de management si mentenanta sistem informatic integrat de executie bugetara. Compania careia i s-a incredintat contractul de 7600 de euro este Industrial Software din Sibiu.

30 aprilie 2014: Un alt contract de peste 8000 de euro pentru servicii management si mentenanta a sistemului informatic integrat de executie bugetara a fost atribuit prin incredintare directa firmei Industrial Software.

Acţionarii firmei sunt Cristian Ioan Domşa - 95%, Mircea Greavu - 2,5% şi Adrian Corabian - 2,5%.

Firma Industrial Software Sibiu a furnizat Autorităţii de reglementare în comunicaţii, ANCOM, o platformă informatică destinată măsurării calităţii serviciului de acces la internet. Contractul, peste 500 de mii de euro. In 2010, firma a livrat calculatoare, servere si softuri Primariei Sibiului. Contractul a fost tot de peste 500 de mii de euro.

3 iunie 2013: Primaria Craiova a atribuit prin incredintare directa un alt contract de 26 de mii de euro pentru achizitia de software. De aceasta data, catre compania Prosoft++ .

30 aprilie 2014: Un alt contract de aproape 35 de mii de euro pentru softuri acordat aceleiasi firme. Firma apartine lui om de afaceri din Bucuresti, Gheorghe Raut.

-------------------------------------------------------------------------------------------

Gard metalic de la o firma locala in care este implicat sotul fost politist al unei procuroare sefe de la Parchetul Curtii de apel Craiova


2 aprilie 2014: Primaria Craiova a atribuit un contract de peste 95 de mii de euro pentru achizitia unui gard metalic pentru împrejmuirea zonelor verzi de pe domeniul public. Contractul a fost atribuit prin licitatie deschisa
Contractul a fost atribuit catre firma Valcos Holding din comuna Leu, judetul Dolj. Firma are 3 asociati Vasile Bufteanu, Sorina Anca Becu si Constanta Cami Banica.

Pana in 2009, actionar in aceasta firma a fost si Ionut-Dorian Tulitu, un fost politist de la Crima organizata, sotul procuroarei Tena Tulitu, procurorul general adjunct si purtatorul de cuvant al Parchetului Curtii de apel Craiova. Potrivit declaratiei de avere a sotiei sale, Dorian Tulitu este acum angajat ca jurist la Valcos Holding.

Numele lui Vasile Bufteanu este mentionat intr-o escrocherie din 2005 cu file CEC fara acoperire emise catre Combinatul metalurgic Mechel Campia Turzii. Combinatul ar fi fost prejudiciat cu peste 1,5 milioane de lei. EVZ a scris despre aceasta afacere in 2007. Detalii aici.

Tulitu si Bufteanu au fost actionari si in firma Ferval Construct. Ei au angajat un credit de 6,5 milioane de euro de la BCR pentru a dezvolta un cartier rezidential in Craiova. Ulterior, cei doi si-au vandut actiunile si firma a intrat in insolventa. Detalii aici

---------------------------------------------------------------------------------

Bani pentru proiectare catre o firma care a castigat un contract de 11 milioane de euro cu primaria Sectorului 3, condusa de un alt lup tânar al PSD, Robert Negoita


6 august 2014: Primaria Craiova a atribuit un contract  de aproape 76 de mii de euro pentru proiectare in vederea reabilitarii si consolidarii Colegiului National Carol I si a Teatrului Liric. Atribuirea contractului s-a facut prin licitatie. Contractul a fost atribuit firmei de arhitectura Hachiko Design din Bucuresti. Firma apartine lui Dan Cojocaru.

In noiembrie anul trecut, Hachiko Design a castigat in ascociere cu firma Concrete&Design Solutions un contract de aproape 11 milioane de euro pentru studii necesare reabilitarii termice a blocurilor din sectorul 3, condus de pesedistul Robert Negoita. Reprezentantul firmei Concrete&Design Solutions este Alexandru Bogdan Fulga. Detalii aici.


Citeste mai multe despre   



















33705 vizualizari

  • +6 (6 voturi)    
    Asta e o vulpoaica vorba lu' nea remus, menistrul (Miercuri, 15 octombrie 2014, 15:54)

    Maniu [utilizator]

    cica al invatamantului ca e roscata si de lupoaice 'telectualii pezedisti n-a auzitara.
    • -5 (7 voturi)    
      Treaca de la mine (Miercuri, 15 octombrie 2014, 17:16)

      Close [utilizator] i-a raspuns lui Maniu

      Daca fac treaba buna cu ce-or face ei acolo, contruiesc cum trebuie si ce trebuie atunci o sa consider toata afacerea un succes (prin comparatie cu celelalte rateuri romanesti unde dai banii si te alegi cu un morman de moloz). Craiovenii pot sa spuna mai bine probabil.
      • +5 (7 voturi)    
        Nu e chiar asa ... daca sunt preturi triple (Miercuri, 15 octombrie 2014, 17:49)

        Luke1 [utilizator] i-a raspuns lui Close

        (dau un exemplu, nu am de unde sa stiu exact ) - totusi nu e ok

        Cam ca afacerea cu Loganurile Politiei de 70.000 de EUR bucata !
        Nici chiar asa ...

        Asta in contextul in care noi inca nu avem infrastructura, spitalele sunt varza, scolile la fel ...

        Pana la urma e vroba de banii nostri care se duc in buzunarele mafiotilor ...
        Si dup-aia vine tonta sa mareasca accizele ca "n-are bani la buget"
        E corect ??
        • +1 (1 vot)    
          Da... (Joi, 16 octombrie 2014, 11:29)

          Close [utilizator] i-a raspuns lui Luke1

          Cred ca nu s-a inteles nuanta. Din pacate suntem in tara in care ai de ales raul cel mai mic nu binele cel mai mare. Asa ca ai de ales un om care face treaba buna la pret triplu sau un om care face treaba proasta la pret triplu.

          Acum o problema mare la noi e si ca ne impartim intre oameni pragmatici (cea mai mare parte si cu capacitate intelectuala indoielnica) si oameni care mor cu principiile de gat (probabil substantial mai inteligenti decat ceilalti... ceea ce totusi nu spune mare lucru). Oamenii pragmatici sunt aia care il voteaza pe Ponta pentru ca primesc ceva pe loc (carnatul) si oamenii cu principii sunt cei care nu vor vota deloc pentru ca sunt prea mandri sa voteze cu cineva care "poate" va face ceva pe langa furaciunile clasice.

          Dar asta-i paradoxul romanesc. Minte scurta, ipocrizie. Chiar nu am idee cine e tanti asta, ce face si cat de bine face treaba. Dar mi-am adus aminte de un baiat care a infiintat SMURD si care a furat si el cum a putut. Lucruri foarte cunoscute dar totusi lumea l-a aplcaudat pentru ca "totusi a facut mult bine".

          Cand o sa ne hotaram ce facem si apoi sa facem impreuna o sa mearga treaba mult mai bine. Pana atunci o sa avem presedinti si premieri ca Poanta.
  • +9 (9 voturi)    
    Lup tanar? (Miercuri, 15 octombrie 2014, 16:59)

    Ricochet [utilizator]

    Mult mai potrivita ar fi titulatura de hiena tanara si lacoma.
  • +9 (9 voturi)    
    Frate! (Miercuri, 15 octombrie 2014, 17:31)

    , AlwaysToTheRight, NeveRed! [utilizator]

    Cad astia ca mustele!
    Au pus botul ca hienele!
    Astia... unesc?!
  • +13 (13 voturi)    
    Ce mecle... (Miercuri, 15 octombrie 2014, 17:33)

    corvus coraX [utilizator]

    și ce nume, unul și unul. Dan Ciocan, Nicu Sarcină, Urdăreanu. Păi ce să facă și ea biata Olguța, ce-a făcut și Solomon, ce face și Mazăre, și în general ce știu să facă mai bine bandiții din PSD
    • +6 (6 voturi)    
      Nume de nobili (Miercuri, 15 octombrie 2014, 18:26)

      Maniu [utilizator] i-a raspuns lui corvus coraX

      unu' si unu'. Exact din groapa lu' Ouatu' .
  • +9 (9 voturi)    
    De cand (Miercuri, 15 octombrie 2014, 17:37)

    tudor74 [utilizator]

    De cand asteptam ca vaca asta sa ajunga in vizorul DNA!
    • 0 (0 voturi)    
      cititi va rog cu atentie (Joi, 16 octombrie 2014, 10:14)

      zxcv [utilizator] i-a raspuns lui tudor74

      nu prea rezulta de nicaieri din text ca ar fi vorba de vreo ancheta a DNA, articolul spune clar ca e o ancheta a hotnews
  • +11 (11 voturi)    
    Continua.. (Miercuri, 15 octombrie 2014, 17:39)

    Kpriciu [utilizator]

    ...sa fure cu tupeul specific PSD-ului, ca doar ei au dat tonul la jaful Romaniei , dupa '89 ! Luati-va adio de la tara daca va castiga alegerile Ponta!
    • 0 (0 voturi)    
      Doamne ocrotește-i pe români! (Joi, 16 octombrie 2014, 23:01)

      ochisor [utilizator] i-a raspuns lui Kpriciu

      Ce să câștigeeee ???
      Poate un loc, alături de tata socru, la Poarta Albă...spațiul ideal pentru acest...”adevărat român, creștin”.
      Viorele, puiule, se cam apropie funia de par !
  • +6 (6 voturi)    
    Curatenia pe "portavion" (calatoria) continua ... (Miercuri, 15 octombrie 2014, 17:42)

    Luke1 [utilizator]

    ... ii urmarim cu interes ...
  • 0 (0 voturi)    
    intreb, nu dau cu parul (Joi, 16 octombrie 2014, 9:30)

    zxcv [utilizator]

    Oare n-o fi vreo legatura intre acest articol si recenta numire a d-nei Vasilescu in comisia de monitorizare pe problema autonomiei tinutului secuiesc?
    Oricum, cel putin punctele 1,2,4 si 5 din "rechizitoriul" de mai sus sunt proiecte cu finantare europeana aprobate de pe vremea fostului primar Solomon. Licitatiil epentru asemenea proiecte se publica inclusiv in Jurnalul Uniunii Europene, realitatea este ca in tara sunt cateva firme mari care castiga licitatiile, in general grupate pe zone, pentru ca acele firme au puterea financiara sa duca asemenea proiecte. Asa cum se poate vedea, contractele publice de achizitii transced culorile guvernelor.
    • 0 (0 voturi)    
      Ce-i lipsea chelului ! (Joi, 16 octombrie 2014, 22:55)

      ochisor [utilizator] i-a raspuns lui zxcv

      Da”n comisia asta ce caută olteanca?
      Are susținători sași sau secui?
      Le-a dat și lor bani europeni?
      Oare nu-i ajung bubele din cap...mai vrea și-un par zdravăn?!?!?
  • -1 (1 vot)    
    minciuni de campanie (Joi, 16 octombrie 2014, 21:09)

    DimaIonut [anonim]

    ba da cat v-a luat sa scrieti 20 de pagini de minciuni????nu mai aveti nici gram de bun simt, asa ati facut si cand ati taiat salariile si pensiile, ati mintit poporul ca e criza...Huuooooo...Mai aveti putin...


Abonare la comentarii cu RSS
Proiect initiat de HotNews.ro si Freedom House Romania
Proiect finantat de Comisia Europeana

Platforma initiata de Freedom House si Asociatia Actori Europeni, cu sprijinul HotNews.ro in cadrul programului „Combaterea fraudei in achizitii publice”, derulat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene prin „Programul de prevenire si lupta contra criminalitatii” – Directia Generala Afaceri Interne.

Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Aceasta sectiune nu reprezinta pozitia oficiala a Comisiei Europene sau a vreunuia dintre partenererii implicati in derularea proiectului. Este o platforma pusa la dispozitia publicului care isi propune sa ajute la transparentizarea procesului de achizitii publice si la monitorizarea unor dosare importante care se afla pe rolul instantelor.

Pentru informatii despre activitatea Comisiei Europene va invitam sa vizitati adresa web a Reprezentantei CE in Romania si pagina Comisiei Europene. Informatiile despre programe finantate de Uniunea Europeana sunt accesibile in sectiunea granturi a site-ului Comisiei Europene.

Proiectul „Combaterea fraudei in achizitiile publice” urmareste sa aiba un efect benefic atat asupra capacitatii institutionale a autoritatilor romane de a solutiona cazurile de frauda, coruptie si alte infractiuni in achizitii publice, cat si asupra posibilitatilor acestor institutii de a coopera.

Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version