Consiliul de Solutionare a Contestatiilor a suspendat licitatia de manuale digitale de Limba franceza pentru clasa I

de Raluca Pantazi     HotNews.ro
Vineri, 22 mai 2015, 16:11 Achizitii | Stiri

CNSC suspenda licitatia pentru manualele de limba franceza clasa I
Foto: SEAP
Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC) a suspendat licitatia pentru manualele de Limba franceza - clasa I, in valoare de peste 800.000 de lei. Consiliul a admis astfel cererea depusa de Uniunea Editorilor din Romania, care a spus in contestatie, printre altele, ca licitatia care trebuie finalizata pana in septembrie a inceput cu mare intarziere (23 aprilie 2015) si ca pretul estimat de Ministerul Educatiei pentru un manual print si digital este prea mic, ceea ce ar permite dumpingul. In continuare, Ministerul trebuie sa trimita CNSC toate documentele de licitatie, iar Consiliul se va pronunta pe fondul contestatiei, in termen de 20 de zile de la primirea documentelor.

Amintim ca la licitatia de anul trecut nu a fost depusa nicio oferta de manual la limba moderna Franceza, motiv pentru care Ministerul Educatiei a reluat-o anul acesta, alaturi de cea pentru manualele de clasa a III-a. Astfel, Ministerul a lansat pe 23 aprilie 2015 licitatia pentru manuale print si digitale pentru clasa a III-a, precum si pentru manualele de clasele I si a II-a pentru care nu au existat ofertanti. 

CNSC anunta ca decizia de suspendare a licitatiei de manuale de Limba Franceza clasa I a fost luata pe 19 mai 2015, in urma unei contestatii depuse de Uniunea Editorilor din Romania. Consiliul precizeaza ca si impotriva deciziei sale de suspendare a licitatiei se poate formula plangere, in termen de 5 zile de la comunicare.

Descarca de aici Decizia de suspendare a licitatiei, luata de CNSC

Valoarea estimata a contractului pentru manualele de Limba franceza - clasa I este de 825.264 lei, fara TVA, potrivit documentatiei de licitatie publicata pe SEAP. Ministerul Educatiei precizeaza ca, in cadrul acestui contract care ar urma sa se incheie pe o durata de 4 ani, trebuie realizate 26.050 de exemplare in primul an si 104.200 exemplare pentru intregul acord-cadru (de 4 ani). Ministerul a estimat pretul unui manual de Limba moderna 1 - limba Franceza clasa I (manual print + manual digital) la 7,92 lei.

Ce anume a contestat Uniunea Editorilor din Romania

Contactat de HotNews.ro, Claudiu Istrate, director executiv al Uniunii Editorilor din Romania, a declarat ca intentia a fost de a contesta intreaga licitatie, insa Uniunea nu a avut banii pentru a plati garantia de buna conduita pe intreg. Aceasta garantie este de 1% din valoarea contractului.

Cum valoarea estimata a contractului pentru Manualele de Limba Franceza este printre cele mai mici din licitatie (825.264 de lei), UER a decis sa conteste doar lotul de Franceza. Elementele contestate sunt, insa, de ordin general si sunt valabile pentru intreaga licitatie de manuale de clasele I, a II-a si a III-a aflata acum in derulare, a declarat Istrate.

Acesta a anuntat ca Uniunea se va adresa si Autoritatii Nationale pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice (ANRMAP), careia ii solicita sa reglementeze urmatoarea situatie: daca in cadrul unei licitatii este acceptata o contestatie pe un lot, dar documentatia contestata este generala, sa se aplice la intreaga licitatie decizia luata de CNSC. Istrate a precizat ca este vorba despre contestatia depusa pe 4 mai.

Rezumat al contestatiei depuse la CNSC, potrivit UER (Sursa):

"1. Licitatia a inceput cu mare intarziere (la 23 aprilie) si are un termen nerealist pentru depunerea ofertelor (45 zile), tinand cont de volumul de munca necesar pentru prezentarea variantei print (elaborarea, redactarea, ilustrarea, tehnoredactarea, corectura si alte operatiuni de editare) si celei digitale (realizarea de imagini, filme, materiale multimedia etc.)"

"2. Estimarea valorilor contractuale este incorecta, subevaluata si care permite dumpingul. Astfel, conform art. 25 alin. (1) din OUG nr. 34/2006, autoritatea contractanta are obligatia de a estima valoarea contractului de achizitie publica pe baza calcularii si insumarii tuturor sumelor platibile pentru indeplinirea contractului respectiv, fara taxa pe valoarea adaugata, luand in considerare orice forme de optiuni si, in masura in care acestea pot fi anticipate la momentul estimarii, orice eventuale suplimentari sau majorari ale valorii contractului. De fapt, in documentatia de licitatie ofertantii sunt obligati sa prezinte doar preturile unitare ale urmatoarelor produse/servicii:
a) transport
b) depozitare, incarcare, descarcare, manipulare
c) alte taxe ocazionate de livrare sau furnizare
d) tiparire, configurarea si verificarea functionarii aplicatiilor multimedia din varianta digitala.'

Dupa cum se vede, costurile aferente serviciului de editare a proiectului de manual si a conceptionarii variantei digitale nu se regasesc in solicitarea autoritatii contractante privind modul de prezentare a propunerii financiare".

3. Editorii contesta, la fel ca anul trecut, folosirea de catre Ministerul Educatiei in documentatia de licitatie Ordinul ministrului educatiei nr. 5559/2013 privind regimul manualelor scolare in invatamantul preuniversitar; UER sustine ca acest ordin a fost elaborat "cu incalcarea a numeroase legi si HG" si reaminteste ca folosirea ordinului in licitatia pentru manuale a fost respinsa anul trecut de CNSC.

4. Uniunea Editorilor sustine ca acest ordin de ministru ar "prevede ilegal un prag eliminatoriu de pret - 43 de puncte din 50 posibile - (de negasit la nicio licitatie din lume), care distruge competitia pentru calitatea manualelor. Cu alte cuvinte, orice oferta admisa calitativ, care costa cu 14% mai mult decat cel mai mic pret, este respinsa. Spre exemplu, daca cel mai mic pret ar fi de 7 lei, un manual cu 8 lei ar fi respins, chiar daca ar avea maximum de punctaj la calitate (50 de puncte)".

"5. A fost impus ofertantilor un subcontractant pe post de distribuitor, respectiv depozitul judetean de carte scolara din cadrul inspectoratelor scolare, care primeste o cota de distributie de 10% din pretul de achizitie a fiecarui manual scolar. Cota de 10% se retine de CNEE din sumele datorate catre operatorii economici pentru manualele achizitionate si se vireaza catre fiecare inspectorat scolar, regula care contravine principiilor O.U.G. nr. 34/2006, cu modificarile si completarile ulterioare."

"6. Modalitatea de ajustare a pretului contractului, prevazuta in documentatie, este inadecvata, fiind utilizat 'indicele preturilor de consum pentru postul de cheltuieli carti scolare', in loc de indicele pretului de productie din industria poligrafica, cel care exprima efortul de productie al manualului in tipografie, respectiv elementele constitutive ale ofertei. Ca argument suplimentar, indicele pretului de productie a fost folosit in programul Bancii Mondiale de elaborare si achizitionare a manualelor romanesti in perioada 1996-2000, deoarece el reflecta evolutia preturilor componentelor de retiparire (la hartia tipografica, cerneluri, motorina, consumabile etc.)".

In baza celor de mai sus, Uniunea Editorilor din Romania a solicitat Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor "anularea procedurii de atribuire pentru lotul 115 - Limba Moderna 1 - limba franceza clasa I". "In cazul in care nu se va dispune aceasta masura, obligarea autoritatii contractante la remedierea actelor atacate in prezenta contestatie, in conformitate cu prevederile legale; suspendarea procedurii de atribuire pana la solutionarea prezentei contestatii", se arata in contestatia UER.
 
Calendarul asigurarii cu manuale scolare pentru clasele I, a II-a (la loturile pentru care nu au existat ofertanti) si clasa a III-a pentru anul scolar 2015-2016

Tot in documentatia publicata pe SEAP se afla si Calendarul licitatiei, comunicat de Ministerul Educatiei la o solicitare de clarificari:

08 iunie 2015 - Termenul limita pentru depunerea de catre ofertanti, la CNEE, a urmatoarelor documente: proiectul de manual scolar in forma precizata prin specificatiile tehnice; oferta de pret; acte/documente prin care se atesta capacitatea de realizare si distributie a manualelor scolare.

09 iunie 2015 - Deschiderea ofertelor depuse de catre ofertanti

10 iunie-7 iulie 2015 - Evaluarea ofertelor de proiecte de manuale

8 iulie 2015 - Comunicarea rezultatelor evaluarii

20 iulie-24 iulie 2015 - Incheierea acordurilor-cadru cu castigatorii licitatiei de manuale scolare pentru clasele I, a II-a (la loturile pentru care nu au existat ofertanti) si clasa a III-a. Derularea procesului de consultare, de catre cadrele didactice, a manualelor aprobate si comunicarea catre inspectoratele scolare a listei manualelor scolare selectate pentru a fi utilizate in clasele I, a II-a (la loturile pentru care nu au existat ofertanti) si clasa a III-a.

24 iulie-31 iulie 2015 - Centralizarea, de catre inspectoratele scolare, a comenzilor si incheierea contractelor subsecvente de furnizare a manualelor scolare pentru clasele I, a II-a (la loturile pentru care nu au existat ofertanti) si clasa a III-a.

03-07 august 2015 - Incheierea contractelor subsecvente

08 august-04 septembrie 2015 - Realizarea tirajului de manuale scolare pentru clasele I, a II-a (la loturile pentru care nu au existat ofertanti) si clasa a III-a.

07-11 septembrie 2014 - Livrarea tirajului de manuale scolare pentru clasele I, a II-a (la loturile pentru care nu au existat ofertanti) si clasa a III-a catre inspectoratele scolare si catre scoli.

Citeste si:


Citeste mai multe despre   



















1291 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS


Proiect initiat de HotNews.ro si Freedom House Romania
Proiect finantat de Comisia Europeana

Platforma initiata de Freedom House si Asociatia Actori Europeni, cu sprijinul HotNews.ro in cadrul programului „Combaterea fraudei in achizitii publice”, derulat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene prin „Programul de prevenire si lupta contra criminalitatii” – Directia Generala Afaceri Interne.

Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor.

Aceasta sectiune nu reprezinta pozitia oficiala a Comisiei Europene sau a vreunuia dintre partenererii implicati in derularea proiectului. Este o platforma pusa la dispozitia publicului care isi propune sa ajute la transparentizarea procesului de achizitii publice si la monitorizarea unor dosare importante care se afla pe rolul instantelor.

Pentru informatii despre activitatea Comisiei Europene va invitam sa vizitati adresa web a Reprezentantei CE in Romania si pagina Comisiei Europene. Informatiile despre programe finantate de Uniunea Europeana sunt accesibile in sectiunea granturi a site-ului Comisiei Europene.

Proiectul „Combaterea fraudei in achizitiile publice” urmareste sa aiba un efect benefic atat asupra capacitatii institutionale a autoritatilor romane de a solutiona cazurile de frauda, coruptie si alte infractiuni in achizitii publice, cat si asupra posibilitatilor acestor institutii de a coopera.

Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version