
În anul 2002 Agenția Domeniilor Statului a scos la licitație serele Oser Oradea. Potrivit presei locale la momentul licitației serele erau evaluate de 7,6 milioane lei. La acel moment Consilul de Administrație al ADS era condus de Corneliu Popa și el inculpat în acest dosar. În urma licitației Oser Oradea a fost cunpărată de compania Worldser Ţuglui deținută de către Maria Schutz care a plătit 800.000 lei și s-a angajat să investească 2 milioane de dolari. Procurorii spun că deși nu a efectuat aceste investiții conducerea ADS reprezentată de Corneliu Popa și Ciobanu Mihai au întocmit un act adițional prin care prelungeau cu cinci ani perioada în care această invetsiție putea fi realizată.
În plus o partea din activele Oser Oradea au fost înstrăinate de Maria Schutz in mod illegal susține DNA. Mai exact Maria Schutz a dispus înstrăinarea bunurilor în favoarea SC GINI TRANSCOM SRL companie care făcea parte din grupul de firme deținut de fosta membră PSD în baza unor datorii fictive. Presa locală a notat că serele de la Oradea au fost dezafectate și vândute ca fier vechi.
Potrivit DNA aceeași metodă a fost utilizată de Maria Schutz și în cazul serelor Codea. În anul 2000 ADS a scos la licitație Asociaţia Agricolă AGRO 2001 Ţuglui condusă de Maria Schutz. La fel ca și în cazul Oser Oradea prețul oferit la licitație a fost unul mult mai mic dar asociația Mariei Schutz a oferit 1 milion de dolari- investiție în sere. În final Maria Schutz nu a efectuat investiția promisă procurorii retinând câ nu a fost achitat integral nici prețul licitației. DNA mai susține că activele serelor Codlea au fost înstrăinate și compania falimentată sistematic de Maria Schutz. În plus DNA mai spune și că Maria Schutz vrut să deconteze de două ori valoarea valoarea unor instalaţii de irigat.
Cine este Maria Schutz
Maria Schutz a fost trimisă în judecată în acest dosar pentru trei infracţiuni de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi două infracţiuni de bancrută frauduloasă, în formă continuată. Are 57 de ani și până în 2012 a fost membru PSD. În 2010 a deținut funcția de vicepreședinte a filialei PSD din Dolj. La alegerile parlamentare din 2012 a cnadidat pentru un loc în Parlament din partea PPDD.
Maria Schutz a fost audiată la DNA în dosarul în care a fost condamnt la șapte ani de închisoare Cătălin Voicu.
Fosta pesedistă este menționată în dosar de către Cătălin Voicu care a lăsat să se înțeleagă că a intervenit pe lângă judecători pentru Maria Schutz:
"Voicu Catalin: Baga-mi-as p.... in Geoana si cu toti americanii lui, care ni i-a adus la Curtea Suprema, ca multi au dosare. Si cu toate golancile, cu seful organizatiei PSD de la Dolj. Suta aia cu serele, cu tot...Pai, sefa doamna Cristea de la Dambovita, la fel si nu-ti mai dau nume, ca nu-i frumos. Multi! Dom'ne, i-am rezolvat pe toti, dom'ne, ca unde n-a fost loc de rezolvat, am dat suspendare, n-a plecat cu puscarie, altii le-a dat 10 ani, unul dintre avocati zice: "Dom'ne, nu-i e rusine, dom'ne?" "Dom'ne, zic, asta a fost!" (...)
Voicu Catalin: ...asta, sa ne ajute Dumnezeu, vine turul doi, s-atunci .....se duce la negociere, vreau Internele. Daca nu ma duc la Interne, da....
Mazare Alexandru: Eu am vorbit cu Radu..." (Sursa: dosar DNA )
Cine sunt celelalte persoane:
Corneliu Popa a fost directorul ADS în guvernarea Năstase. Corneliu Popa a fost numit la ADS de către actualul sentor PSD Ilie Sârbu care în anii 2000 a fost ministru al Agriculturii. Corneliu Popa este judecat și în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare în care Dan Voiculescu a fost condamnat pe fond la cinci ani de închisoare.
- CIOBANU MIHAI, fost director al Direcţiei Urmărire Contracte din cadrul Agenţiei Domeniilor Statului (A.D.S), pentru săvârşirea a două infracţiuni de complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată;
- DASCĂLU ION, asociat la S.C. SERE CODLEA S.A., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la bancrută frauduloasă, în formă continuată.
Parcursul dosarului
DNA a trimis dosarul în judecată în decembrie 2007 la Tribunalul Bihor. Pe 9 aprilie 2009, Tribunalul Bihor suspendă cauza pentru că a aprobat sesizarea Curții Constituționale. Timp de un an dosarul a fost suspendat, pe 20 mai 2010 judecătorii reiau dezbaterile în aesta cauza. După alți trei ani pe 28 mai judecătorii pronunța sentinta: Maria Schutz este condamnata pe fond la 12 ani de inchisoare, Popa Corneliu şi Ciobanu Mihai - câte 10 ani închisoare. cu executare, respectiv Dascălu Ion la o pedeapsă de 2 ani cu executare.
Pe 17 februarie Curtea de Apel Bihor a dispus în apel rejudecarea dosarului și a anulat condamnările date în 2013 de tribunal. Astfel ca in acest moent moment dosarul este in faza judeare pe fond dupa 7 ani de la trimiterea in judeata.